Evenimente

Promovarea produselor din Zarand la festivalul ”Straița Plină” – Roșia, jud. Bihor

În fiecare toamnă, la poalele Pădurii Craiului, județul Bihor, are loc festivalul ”Straița Plină”, eveniment dedicat promovării întregului patrimoniu al comunei Roşia şi al Munţilor Pădurea Craiului, fie că este vorba despre natură, fie că este vorba despre tradiţii, cultură, sau artă culinară.

Festivalul găzduiește numeroși meșteșugari dornici să împărtășească diferitele îndeletniciri locale precum arta olăritului, […]

Voluntariat în situl Natura 2000 Zarandul de Est

În luna iulie, Asociația Zarand s-a bucurat de entuziasmul și energia unor tineri voluntari de la Facultatea de Științe din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.

Astfel, în perioada 4.07-8.07.2016, după o scurtă sesiune de instruire, alături de rangerii asociației, au fost parcurse mai multe trasee în scopul monitorizării speciilor de nevertebrate (coleoptere, ortoptere și gastropode).

Tineri, […]

Proiectul LIFE Connect Carpathians promovat de ambasadorului Marii Britanii şi Irlandei de Nord

În perioada 21-22 iunie 2016, Excelenţa Sa domnul Paul BRUMMELL, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, s-a aflat în vizită în cadrul Proiectului LIFE Connect Carpathians.

În cadrul vizitei desfăşurate, domnul ambasador s-a întâlnit cu reprezentanţii organizaţiilor şi instituţiilor partenere în proiect – Fauna & Flora International, Asociația Zarand, Jandarmeria […]

Rural Fest 2015

Asociația Zarand sprijină permanent comunitatea locală în promovarea produselor tradiționale (gemuri,  uleiuri alimentare, compoturi, siropuri, țesături cu motive tradiționale) la târguri specifice.

Aceștia au participat duminică, 20 septembrie 2015, la a doua ediție Rural Fest, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si cu Primaria Municipiului Bucuresti, pe șoseaua […]

WORKSHOP INTERNATIONAL IENE

2013, 23 – 25 mai, Lugoj

Workshop-ul  organizat de WWF DCP, Fauna & Flora International și Asociația Zarand a avut ca scop reunirea părţilor interesate (autorităţile române, reprezentanţii Comisiei Europene, agenţii) cu experţii şi ONG-urile, în scopul de a discuta cea mai bună abordare, metode şi soluţii pentru fazele de planificare, construcţie şi operare ale autostrăzii […]

Asociatia Zarand
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.

You can adjust all of your cookie settings by navigating the tabs on the left hand side.