În perioada 19-20 august, vizitatorii Muzeului Astra din Sibiu, au avut șansa să participe la atelierele de creație susținute de cei șapte „mici meșteșugari” premiați la tabăra ”Meșteșugar în Zarand”. Astfel, elevii și-au putut arăta îndemânarea deprinsă în artele tradiționale în cadrul evenimentul intit
ulat sugestiv ”Ateliere meșteșugărești demonstrative” desfășurat la Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Sibiu.
Atelierele au fost apreciate de o sumedenie de vizitatori din țară și din străinătate, aceștia fiind învățați de către micii artizani meșteșugurile specifice zonei Zarand, precum mânuirea războiului de țesut, cusut pe pânză, împletirea coșurilor din pănuși de porumb sau modelarea lumânărilor din ceară de albină.
Copii au fost impresionați de mesajele frumoase lăsate de vizitatori în cartea de „Gânduri bune” a Muzeului, atât la adresa lor dar și a Asociației Zarand.
Excursia a continuat cu vizitarea Castelul de lut din Valea Zânelor și a Mânăstirii Cozia, acolo unde copiilor le-au fost prezentate atelierele de tâmplărie, de sculptură în lemn precum și modul în care monahii organizează gospodărirea mănăstirii.


