Şezătoarea a constituit unul din obiceiurile cu rol foarte important în viaţa socială a satelor comunei Petriș. Reînvierea tradiţionalei manifestări a fost găzduită de familia Tripon în satul Obârșia și familia Birău în satul Roșia Nouă.
Femeile și copiii au purtat tradiţionalele costume populare, caracteristice zonei, păstrate în lăzile de zestre de generaţii întregi. Arătând invitaţilor obiceiurile din zona Zarandului, femeile au lucrat la războiul de țesut, au croșetat, au tors lâna, iar bărbaţii şi-au dovedit îndemânarea contribuind la întreținerea atmosferei prin cântece și povești.
De asemenea, tinerii și copii au fost învățați de săteni, cum se făceau odinioară treburile într-un sat de oameni vrednici dar și să cânte la fluier sau saxofon.
Asociația Zarand sprijină permanent comunitatea locală în promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale. La aceste evenimente au participat in jur de 45 persoane.
Copyright fotografii: Anca Barbu – Asociația Zarand
