Ce este rețeaua Natura 2000?
Legislaţia europeană privind protecţia mediului se axează pe două directive, denumite generic Directiva Păsări şi Directiva Habitate, transpuse şi în legislaţia ţării noastre.
Instrumentul principal de aplicare al celor două Directive se bazează pe constituirea unei reţele de arii protejate – denumite situri Natura 2000. Aceste situri sunt desemnate de fiecare stat membru pentru protejarea speciilor şi habitatelor naturale de interes comunitar.
Habitatele şi speciile de interes comunitar sunt cele rare sau ameninţate la nivel european, iar scopul desemnării siturilor Natura 2000 este de a le menţine sau aduce într-o stare de conservare favorabilă prin limitarea factorilor negativi care le pot influenţa pe termen lung.
Pentru a preveni pericolul fragmentării, siturile Natura 2000 formează reţele de arii protejate la nivel regional, naţional şi european. Prin asigurarea conectivităţii între elementele peisajului natural se evită izolarea populaţiilor de animale sălbatice, facilitându-se deplasarea indivizilor şi utilizarea unei proporţii cât mai mari din mediul natural favorabil speciei.
Reţeaua „Natura 2000” nu este un sistem de rezervaţii naturale în care activităţile umane sunt excluse ci, din contră, zone unde sunt încurajate formele de utilizare a resurselor naturale puţin intensive, tradiționale. În multe cazuri, tocmai modul de utilizare tradiţional practicat de-a lungul timpului a favorizat menţinerea unui mediu natural valoros. Astfel, foarte multe situri Natura 2000 au fost desemnate tocmai în zone unde relația dintre comunităţile locale şi natură este armonioasă şi unde activităţi economice tradiţionale precum agricultura, zootehnia, vânătoarea, pescuitul şi silvicultura sunt sustenabile, respectând principiul dezvoltării durabile.
Prin includerea unei zone în reţeaua Natura 2000, importanţa acesteia este recunoscută la nivel european. Statutul de sit Natura 2000 poate oferiși oportunităţi economice pentru comunitățile locale. Pentru ca activităţile derulate în siturile Natura 2000 să nu contravină obiectivelor de conservare a naturii, planurile şi proiectele de dezvoltare se supun evaluării impactului asupra mediului înainte de a fi implementate şi apoi sunt monitorizate.